Tendinte fashion toamna iarna 2015 /2016

Nici nu stim cand a trecut vara ca deja iarna isi face simtita prezenta mult prea devreme. E trist ca nu mai avem toamna de alta data. Acele zile caldute pline de culoare, cu mii de frunze colorate. Plimbarile lungi prin parc si lenevitul pe banci… Iubesc lumina colorata a soarelui de toamna. Am spus intotdeauna ca soarele este pictorul pamantului. Fara soare si procesul fizic produs de razele ultraviolete, nu am fi putut vedea niciodata culorile cu adevarat.

Tendinte fashion iarna 2015

Revenind insa la vremea de afara, trebuie sa ne adaptam si garderoba temperaturilor din termometre. Nu putem face asta insa fara a afla si care sunt tendintele fashion toamna-iarna 2015/2016. Ploaie, vant, ninsoare trebuie sa fim in primul rand in pas cu tendintele.

Ce purtam in sezonul rece 2015-2016 ?

Pentru ca nu stim sigur daca afara e toamna sau iarna, vom vorbi despre noile tendinte pentru sezonul rece. Sa vedem ce ne-au propus designerii pentru acest sfarsit de an, in materie de  tendinte fashion iarna 2015. Observam ca anul acesta sursa de inspiratie a designerilor este lumea necuvantatoarelor, dar si a materialelor naturale. Altfel spus – ne intoarcem la natura, atat ca materiale cat si cromatic. Blana, piele, pene si tesaturi naturale. Dar noi nu ne vom lua de micile animalute sau pasari, ci vom purta doar haine din materiale ecologice.

BLANA

Trebuie „obligatoriu” sa ai o piesa vestimentara de acest gen in garderoba ta in aceasta iarna. Calduroasa, fashion si foarte confortabila. Se poarta blanurile sintetice in mii de culori, cu diverse forme geometrice. Sintetice am zis… nu naturale ;). Daca pana acum blana era asociata lumii aristrocrate si impunea o anumita prestanta, acum o putem asorta foarte lejer si cu o pereche de tenisi sau bocanci.

PIELE

Iarna asta se anunta calduroasa, cum altfel ar putea fi cand porti inca un strat de piele :)). Da, se poarta pielea si nu doar jacheta din piele. Intalnim rochii, pantaloni, fuste si bluze. Noutatea acestui sezon este broderia din piele. Feminina si delicata, in culori vibrante si forme asimetrice, broderia din piele va face furori in sezonul rece.

PENE

Ei si uite ca am ajuns sa traim si in puf. Sau cel putin asta ne propun designerii. Iarna asta este un rasfat. Se poarta penele de toate formele, texturile si culorile. Puteti sa le purtati cu incredere, asta daca nu sunteti alergici :)). Mai jos aveti cateva propuneri.

FRANJURI

Tot anul 2015 a purtat amprenta franjurilor. Iata ca nici in sezonul rece nu ne parasesc. Versatili si jucausi scot orice tinuta din anonimat, fie ca alegem un accesoriu cu franjuri sau o piesa vestimentara.

CATIFEA

Noutatea acestui sezon este catifeaua. Desi are accente vintage, acest material poate fi usor integrat intr-un outfit modern. Avem de ales intre sacouri, jachete, pantaloni, fuste sau rochii. Indiferent de alegere cel mai important e sa purtam o culoare care ne place si ne avantajeaza.

PAIETE

Tot la capitolul tendinte fashion toamna iarna 2015/2016 intra si paietele. Marile podiumuri de moda au stralucit la propriu la utimele evenimente fashion, datorita lor. Au fost in voga acum cativa ani si iate-le ca revin. Stim cu totii ca moda este aceeasi, doar ca ruleaza an de an. Diferenta, anul acesta, este data de faptul ca paietele nu mai imbraca intregul obiect vestimentar, ci mai mult il pun in valoare prin accente ce par brodate. Gasim tot felul de forme grafice sau florale pe rochii, bluze, fuste, genti sau pantofi. Trebuie sa avem grija insa sa nu realizam un outfit prea incarcat.  Alege o piesa cu paiete si completeaz-o cu lucruri simple intr-o singura culoare.

Sursa foto pinterest

Colaj Stil Pozitiv

Traieste, Iubeste, Experimenteaza

Iony

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *