De cand ne nastem pana murim, viata noastra inseamna o continua demonstratie. De cand a inceput sa se formeze fatul, lectia demonstratiei a si inceput. La nastere primim prima nota a demonstratiei, prima data cand trebuie sa iei un 10, daca nu ai luat 10 poti sa te intorci, ca pe lumea asta, deja ai inceput cu stangul. Urmeaza apoi scoala, unde, maimutica trebuie sa manifeste in fiecare zi ordinele pe care le primeste de la toti cei din jur. In cadrul familiei maimutica iar e in actiune, trebuie sa fie un exemplu, trebuie sa fie exact, identic manifestarea dorintelor parintilor. Trebuie sa fie cel mai bun din scoala, cel mai bun frate, cel mai bun copil, cel mai bun nepot, cel mai bun om. Urmeaza apoi joburile… unde maimuta ajunge la cota maxima a performantei. Trebuie sa demonstreze ca merita sa fie acolo. Iar fiecare zi e un stres continuu in care trebuie sa se autodepaseasca.
Apoi incepe bifatul, cel mai bun iubit, om de afaceri, sot, tata; cea mai frumoasa femeie (slaba, desteapta, cu forme, fara forme, cu sani, fara sani…:)) ), iubita, sotie, mama, femeie de cariera, etc… Si tot asa …”viata te traieste pe tine” si nu tu traiesti viata.
Viata… o continua demonstratie.
In tot acest proces al circului vietii nimeni nu te intreaba cine esti tu. Ce esti tu? Ce vrei tu? Nu ai voie nici macar sa te simti obosit, sa te revolti. Atat de bine este instalat acest program al demonstratiei in creierul tau incat ajungi sa fii propriul calau. Cand urasti sa stai singur de fapt urasti toti oamenii care vorbesc in mintea ta, toti cei care stiu cel mai bine ce si cum e cu viata asta. Ce, cand si cum ar trebui sa faci totul? Doar ca urmand regulile lor iti dai seama ca nu ajungi nicaieri. Ii lasi acolo sa stea in „casa ta”(mintea ta) fara sa plateasca nimic si in schimb le dai tot ce ai mai bun.
Exista oameni care se trezesc si oameni care dorm toata viata. In intregul proces al vietii poate exista un moment in viata ta, acea trezire in care sa spui STOP si sa incepi sa te vezi, in care sa devii constient de faptul ca tu esti o maimuta lasata pe pamant sa traiasca in jungla, dar ai ajuns sa lucrezi la circ, sa faci demonstratii in fiecare zi si sa crezi ca asta trebuie sa faci. Sa te superi si sa te mai si certi pentru asta.
Pentru cine trebuie sa demonstrezi in fiecare zi? Ce trebuie sa demonstezi in fiecare zi? De ce e mai important celalalt decat tine? Toti cei care s-au trezit si au crezut in ei au fost considerati nebuni de-a lungul istoriei. Toti au trait chinuiti si marginalizati doar pentru ca nu au vrut sa mai performeze dupa cum le dictau altii, pentru ca si-au dat seama ca viata este despre altceva. Datorita lor lumea a evoluat si astazi ne putem bucura de toate inventiile lor. Nu trebuie sa fim toti geniali, dar macar sa nu ne incurcam unii pe altii. Nu toti trebuie sa bifam acea lista a ceea ce credem ca inseamna viata pe Pamant, daca ar fi fost asa ne-am fi nascut toti la fel. Venim aici sa ne completam unii pe altii, sa evoluam si sa devenim cei mai buni folosind ceea ce noi continem, nu ceea ce altii considera ca trebuie sa avem.
Cum stii ca esti pe drumul cel bun? E liniste in mintea si inima ta.
Tu ce dresor ai in mintea ta?